Dragnea îi dă replica lui Liiceanu: Nu puteți spune că ați mințit doar puțintel

Dragnea îi dă replica lui Liiceanu: Nu puteți spune că ați mințit doar puțintel
Publicat: 24/03/2017, 16:21

„Regret foarte mult să îl vă pe domnul Liiceanu persistând într-o minciună care nu îi face deloc cinste. Interpretările sale, potrivit cărora contextul declarațiilor mele ar fi fost altul și că de fapt nu i-ar fi mințit pe oficialii europeni, sunt la fel de jenante precum ale celor care argumentează că x% plagiat nu ar fi plagiat. Nu, domnule Gabriel Liiceanu, o minciună este o minciună, chiar dacă e rostită de un intelectual de marcă – nu puteți spune că ați mințit doar puțintel! Știți mai bine decât mine că adevărul este corespondența între vorbe și realitate. Or, între vorbele pe care le-ați rostit la Bruxelles despre declarațiile mele și ceea ce am declarat în mod real nu există nicio corespondență. Între a spune că în România se face prea mult caz despre funcțiile de șef la cele două parchete și afirmația „exactă” că „trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA” este o uriașă diferență”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Președintele Camerei Deputaților susține că își menține declarația potrivit căreia se discută prea mult despre funcțiile de șef la cele două parchete. În viziunea sa, „combaterea corupției nu ar trebuie să depindă de o funcție sau de o persoană”, declarându-se surprins, în acest context, de „idolatria” lui Gabriel Liiceanu față de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Într-un stat de drept, mecanismele și instituțiile sunt sau ar trebui să fie mai importante decât persoanele în sine. De aceea, mă surprinde idolatria pe care o manifestați față de doamna Kovesi. Testul suprem al așa-numitei lupte anti-corupție se va da abia când domnia sa nu va mai fi în funcție. Nu decid eu și nici nu mă interesează când va veni acel moment. Dar abia atunci vom putea stabili ceea ce vă doriți și dumneavoastră, anume că procesul combaterii corupției este ireversibil, indiferent cine va conduce vremelnic acea instituție după doamna Kovesi”, a mai scris liderul PSD.

Mai mult, Dragnea susține că „din cauza unor ghilimele puse prost, unii ziariști au plătit despăgubiri mari, iar alte persoane publice s-au ales cu eticheta de plagiator” și că eroarea sugerată nu e una de formă.

„Bagatelizarea ghilimelelor false pe care le-ați pus în dreptul meu este mai gravă când vine din partea unui șef de editură, de la care ne așteptăm la mai multă rigoare când citează pe cineva”, a mai scris liderul PSD.

Dragnea a ținut să îi mai transmită lui Liiceanu că „neglijența” privind modul în care se informează „cu privire la evenimentele politice din țară nu poate fi nici ea o scuză” și că dacă nu va face „minimul efort” a se informa, atunci nu are „căderea de le explica străinilor cum stau lucrurile cu adevărat în România”.

„Un singur lucru poate fi afirmat cu certitudine. Tot acel circ de la Bruxelles, toată acea bălăcăreală isterică despre țara noastră a făcut cu siguranță mai mult rău României și românilor decât o declarație pe care nu am rostit-o niciodată”, a conchis Dragnea.

Precizările lui Liviu Dragnea vin după ce, joi, scriitorul Gabriel Liiceanu explica, în cadrul unui editorial postat pe platforma Contributors.ro, că atribuirea citatului lui Liviu Dragnea, la Bruxelles, privind dorința demiterii șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost un „adevăr”, căruia i-a dat prin „folosirea ghilimelelor, pretenția de exactitate”, asumându-și, însă, acest lucru „în mod public ca pe o eroare”.

„Lucrul pe care mi-l reproșez este de a fi dat statut de citat (inexact) ideii adevărate care se ascundea în el. Altfel spus, am exprimat un adevăr, dându-i însă, prin folosirea ghilimelelor, pretenția de exactitate, lucru pe care l-am întărit și prin folosirea expresiei «declarația explicită». Acest lucru mi-l asum în mod public ca pe o eroare. Nu însă ca pe o minciună. N-am avut nici o clipă intenția de a deforma o realitate știind foarte bine că adevărul e în altă parte. În acest caz, și doar în acesta, aș fi mințit”, a scris Gabriel Liiceanu.

Totul a pornit după ce scriitorul Gabriel Liiceanu a atribuit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, următoarea declarație președintelui PSD, despre care spunea că ar fi rostit-o la un post de televiziune săptămâna trecută: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi”.

La o zi după, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că se gândește „serios” să depună plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu pentru afirmația făcută la adresa sa, în cadrul dezbaterilor din Comisia LIBE, potrivit Mediafax.

„Eu am foarte mari rezerve să fac plângeri penale. I-am făcut până acum domnului procuror Papici și domnului Marian (Mircea Marian, n.r.), jurnalist celebru, care instiga la violență niște oameni împotriva mea. Eu nu sunt reclamagiu de profesie, de asta spun: mă gândesc foarte serios. Poate omul a citit un text livrat de cineva”, afirma Dragnea.

Totodată, liderul PSD i-a transmis, în aceeași zi, președintelui Comisiei LIBE din PE, Claude Moraes, o scrisoare în care menționează faptul că Gabriel Liiceanu a făcut, într-o dezbatere găzduită de acest for, o afirmație falsă, prin care mistifică deliberat realitatea din România, rugându-l să ia la cunoștință și să comunice celorlalți membri ai Comisiei „falsitatea” afirmației lui Gabriel Liiceanu la adresa sa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×